La această stare contribuie doi factori distincți:
a. ) În foarte multe zone (inclusiv în România) filozofia care stă la baza SSM este concentrată în mod strict pe accidentele de muncă raportate. Realitatea arată că există la nivel European între 60...80% unități economice care nu au accidente de muncă raportate, fără ca acest lucru să presupună că SSM în respectivele unități economice este ideală.
b. ) Există foarte puține referențiale care să poată fi folosite și la care cei care apreciază pierderile să se poată raporta. Acest lucru se datorează atât unor factori obiectivi cât și multor factori subiectivi. În general unitățile economice ezită să-și declare pierderile (în afara unor cazuri care au un impact asupra comunității- cum ar fi avarii semnificative- cazurile cele mai relevante fiind cele din industria de proces- Piper Alpha, BP Texas, BP Louisiana, etc.).
Din păcate, pierderile există - iar ignorarea lor arată o cultură organizațională- și implicit de securitate- defectuoasă și o lipsă de înțelegere globală din partea managementului unității care acceptă astfel de pierderi fără să ia măsuri. Orice fel de sistem industrial manifestă tendințe entropice- iar atunci când nu se intervine din afară (respectiv din partea managementului)- entropia crește cu dezorganizarea și descompunerea finală a sistemului.
Materialele următoare vor prezenta o metodologie nouă și originală de evaluare a capabilităților de control a pierderilor de care dispune o unitate economică.
Metodologia poate fi implementată în orice sector de activitate.
Figura 1 dă o imagine globală a acestei metodologii- așa cum a fost dezvoltată pe baza experienței existente.
Figura 1. Metodologia de evaluare a capabilităților de control a pierderilor.
Pentru a discuta despre pierderi- și a le putea evalua și finalmente controla- trebuie să avem o evidență a acestor pierderi. Evidența pierderilor ar trebui să se desfășoare conform schemei din figura 2.
Figura 2. Modalitate de evidență a pierderilor
Se poate observa faptul că atunci când se realizează evidența- aceasta trebuie raportată (referențiată) la ceva. Metoda propune următoarele aspecte la care se poate raporta evidența pierderilor:
-proiectul inițial- este posibil ca proiectantul utilajelor folosite să fi realizat un model de ”consum” care să poată fi utilizat ca și referință; un astfel de model se va referi în mod evident la sculele pe care le folosește respectivul utilaj și eventual la consumuri secundare (ulei , aer comprimat, etc.). Este evident că respectivul ”consum” nu se poate referi la materia primă necesară pentru obținerea unui reper.
-indici de performanță urmăriți- dacă unitatea economică are implementat un plan de creștere a performanței (care presupune implicit și reducerea pierderilor)- respectivii indici de performanță fiind actualizați în mod periodic;
-moment de referință- dacă aspectele prezentate mai sus nu sunt disponibile poate fi adoptat un moment de referință- dincolo de care se va face evidența sistematică a pierderilor. De exemplu data de 3.01. 2015.
-proceduri specifice ale întreprinderii- unitatea economică poate să aibă implementate proceduri specifice de urmărire care să nu fie neapărat legate în mod direct de indicii de performanță ;
Evaluarea se face pe locuri de muncă semnificative (inclusiv la nivel de atelier sau secție când acest lucru este posibil).
Așa după cum se poate
observa în figura 3- procesul de interpetare și evaluare al pierderilor
poate fi uneori considerat ca un proces
în formă piramidală[i].
Figura 3. Piramida
pierderilor
Se pot constata 4 etape
principale:
1. Auto-evaluarea
performanței în securitate. Autorii piramidei pleacă de la ideea că pentru
început trebuie evaluată performanța SSM- pentru a îndepărta/mitiga toate
cauzele imediate de producere a unui accident;
2. Observarea măsurilor
de prevenire a pierderilor implementate deja;
3. Investigarea
situațiilor de tip near- loss (aproape pierderi); de exemplu curentul electric
a căzut – dar a revenit în timp suficient pentru ca instalațiile în funcțiune
să nu producă rebuturi;
4. Investigarea
pierderilor.
Evaluarea pierderilor
este o chestiune destul de complicată – inclusiv pentru managementul performant și de top. Într-un sistem ideal
fiecare activitate principală a unei întreprinderi ar trebui înregistrată- și
analizată de către mai mulți specialiști care să identifice
ce poate fi definit ca pierdere. Evident că în acele locuri în care
pierderile depășesc ”obișnuitul” managementul de linie se sesizează- dar ce
poate fi obișnuitul ?
Așteptăm cu interes observații și sugestii de la toți cei interesați în dezvoltarea , testarea și implementarea unui astfel de sistem.
[i] Hopkins A. 2002. Safety Culture, Mindfulness and Safe Behaviour:
Converging ideas? National Research Centre for OHS Regulation, Australian
National University
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu