RISCUL OCUPAȚIONAL- O FUNCȚIE DE TIMP ?

ASPECTE GENERALE

În mod normal riscul ocupațional- care se concretizează în pierderi, incidente sau accidente de muncă este un  fenomen dinamic. Ca și fenomen dinamic, riscul ocupațional are în mod normal un trend specific dependent de timp. Ne-am propus în acest material  să evidențiem câteva aspecte referitoare la dependența dintre riscul ocupațional, manifestările acestuia și coordonata temporală.

COORDONATA TEMPORALĂ

În principal, coordonata temporală se referă la principalii 2 actori, respectiv:

• angajatul- și potențialul accidentat;
• unitatea economică- locul în care se produce accidentul dar și entitatea care suportă fenomenul accidentogen dar și mitigarea acestuia.

Figura 1 prezintă cele 2 componente ale coordonatei temporale.

Figura 1- Cele 2 componente ale coordonatei temporale.

În ceea ce privește componenta angajat- prelucrarea datelor statistice va arăta- în următorul paragraf- că existe anumite tendințe accidentogene date  de timp- într-o accepțiune ceva mai largă, respectiv grupele de vârstă și de vechime în meserie. 

În ceea ce privește componenta unitate economică- o manifestare interesantă în timp este și cea referitoare la efectul demultiplicator al manifestării riscului, prezentată în figura 2.

Figura 2. Efectul demultiplicator al acțiunii riscului (sursa: raportul ILO Decent work-Safe work)

Din figura 2 se poate constata că pentru un mediu economic normal  care practică, ce-i drept un management re-activ și nu pro-activ- la 70.000 de situații pre-accident corespund 1200 de accidente- restul de situații pre-accident fiind mitigate sau concretinzându-se doar în pierderi economice. În cazul UE, la 1445 de incidente corespund 920 de accidente cu ITM egal sau mai mare de 4 zile.

MANIFESTAREA FACTORULUI TEMPORAL  ÎN CEEA CE PRIVEȘTE FENOMENUL ACCIDENTOGEN- ANALIZA DATELOR STATISTICE

Folosind datele statistice puse la dispoziție prin Buletinele statistice furnizate pe site de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale pot fi desprinse anumite tendințe accidentogene corelate cu factorul temporal. Aceste tendințe accidentogene au fost identificate pe o perioadă de timp cuprinsă între 2010 și 2013 și se referă la distribuția accidentelor de muncă în funcție de grupele de vârstă cât și de grupele de vechime la locul de muncă. Vom considera în acest material că datele reflectă cât mai exact situația reală a fenomenului accidentogen din România în această perioadă.

Figura 3. Distribuția accidentelor de muncă pe grupele de vârstă- trimestrele I 2010-2013

Figura 3 arată distribuția pe grupe de vârstă a accidentelor de muncă pentru primele 3 luni în perioada 2010-2013. Interesantă la această distribuție este predominanța grupei 40-50 de ani pentru perioada analizată. Se poate observa că procentul se menține extrem de constant pentru această perioadă, cu variații minore .Ar fi  interesantă raportarea acestor cifre la populația activă prinsă în această grupă de vârstă- raportare care ar putea conduce la  relevarea unor aspecte destul de interesante.

Figura 4 prezintă analiza pe aceleași grupe de vârstă văzută de data aceasta pe primul trimestru și  parcursul întregului an calendaristic(trimestrul IV considerat ca și cumulativ pentru tot anul).

Figura 4. Distribuția accidentelor de muncă pe grupe de vârstă- repartiție comparativă 2010-2012

Se poate observa că distribuția ilustrată în figura 3 se menține- neexistând variații majore între raportarea statistică pe primul trimestru și pe tot anul calendaristic. 

Figura 5 prezintă distribuția accidentelor de muncă pe grupe de vechime la locul de muncă pentru trimestrul I din aceeași perioadă 2010-2013.

Figura 5. Distribuția accidentelor de muncă pe grupe de vechime la locul de muncă 

trimestrul I 2010-2013

Analiza graficului arată o concentrare certă a fenomenului accidentogen  către grupa de vechime la locul de muncă 1-3 ani.

CONCLUZII

Analiza strictă a datelor statistice arată o dinamică accidentogenă orientată către grupa de vârstă 40-50 de ani. În condiții normale de dezvoltare această tendință ar trebui să dea de gândit pentru că este vârsta când abilitățile și competențele profesionale sunt pe deplin formate iar activitatea profesională ar trebui să se desfășoare în general fără probleme. Coroborând această informație cu cea referitoare la grupele de vechime la locul de muncă putem formula ipoteza că este vorba de angajați ”relocați” față de locurile de muncă în care și-au desfășurat inițial activitatea, această ”relocare” fiind determinată de condițiile de tranziție prin care trece economia românească. Pentru a putea confirma această informație ar trebui să avem  acces la alte date statistice- cum ar fi cele din 1982-1989 (1982 fiind primul an în care s-a început  de către INCDPM- pe atunci ICSPM o lucrare anuală de prelucrare informatizată a datelor statistice primite din teritoriu despre accidentele de muncă) și eventual cele din 1990-2000 - când o parte din fosta economie încă mai funcționa. 

De ce grupa de vechime la locul de muncă 1-3 ani ? Putem formula o ipoteză orientativă- respectiv faptul că în primul an de activitate la noul loc de muncă, în mod normal, angajatul (indiferent de grupa sa de vârstă) asistă alți angajați cu experiență mai mare în realizarea activităților specifice și nu este ”turat” la nivel maxim de încărcare. Pe de altă parte nimeni nu angajează personal ca să nu-l folosească și personalul accidentat  a fost expus fenomenelor accidentogene într-o măsură mai mare după primul an. 

Nu trebuie pierdut din vedere faptul că majoritatea formulelor de calcul pentru nivelul de risc ocupațional iau în considerare pe lângă probabilitate și gravitate și expunerea la factorii de risc. 

Influențarea riscurilor ocupaționale și  implicit a fenomenelor accidentogene de către factorul temporal ar trebui să ia în considerare următoarele componente principale:

1. expunerea la factorii de risc- se poate considera aici o expunere zilnică (din programul stabilit cât este expus angajatul la factori de risc semnificativi care pot conduce imediat sau pe termen scurt la fenomene accidentogene) cât și o expunere pe durata activității productive a angajatului, expunere care poate conduce la fenomene accidentogene sau cu efect similar (boli profesionale, etc.) pe termen mediu și lung. Evident că nu putem considera durata activității productive în care angajatul este expus în mod constant la factori de risc (evident de intensitate mai mică) în mod similar cu expunerea intensivă la factori de risc de intensitate mare sau maximă (în special atunci când angajatului i se cere să facă activități pe care nu le-a mai executat sau cu nivel mare de risc). 
2. momentul temporal propriu-zis când se produce fenomenul pre-accident, incidentul sau accidentul. Evidența  accidentelor de muncă- respectiv formularul FIAM- avea introdus și acest parametru- de raportat. Momentul temporal este interesant pentru că dacă analiza statistică arată predominanța anumitor momente temporale se poate încerca un program de lucru care să elimine astfel de momente. 
3. datele referențiabile temporal  pe termen mediu și lung - cum ar fi grupele de vârstă. Dacă o analiză statistică comparativă efectuată la nivelul UE ar arăta că tot grupa de vârstă 40-50 de ani este cea mai afectată de accidentele de muncă  sau este afectată în mod semnificativ atunci poate că ar trebui  concepute programe speciale de training și poate chiar de lucru pentru această grupă de vârstă.