luni, 18 noiembrie 2013

ASIGURAREA SECURITĂȚII ÎN SPAȚII ÎNCHISE-1

ASPECTE GENERALE



Un spaţiu închis, poate fi caracterizat, conform documentelor internaţionale prin:

-mijloace limitate sau restricţionate de intrare şi ieşire;
-este suficient de mare pentru intrarea şi activitatea cel puţin a unui salariat;
-nu este proiectat pentru folosire continuă sau pentru activitate continuă în interiorul său;

Un spaţiu închis pentru care este necesar un permis de intrare, îndeplineşte definiţia unui spaţiu închis-prezentată anterior- şi prezintă de asemenea una sau mai multe din caracteristicile următoare:
-conţine sau are potenţialul de a conţine atmosferă periculoasă;
-conţine un material cu potenţialul de a-l îngropa pe muncitorul care intră;
-are o configuraţie internă care îl poate prinde sau asfixia pe cel care intră;
-conţine orice alt pericol recunoscut pentru sănătate şi securitatea în muncă;
Accidentele produse în spațiile închise sunt extrem de grave pentru cei afectați. Datorită lipsei posibilităților de ieșire imediată la producerea unui eveniment neprevăzut, practic orice fel de incident generează un accident de muncă cu consecințe catastrofale, mai ales ținând seama de faptul că în 90% din cazuri spațiile închise sunt folosite pentru depozitare, acumulează noxe sau au un conținut scăzut de oxigen. De la accidente produse în cadrul fântânarilor și până la accidente colective produse în șantiere navale sau în diverși recipienți, ele se soldează aproape întotdeauna cu decesul victimei.



BAZE LEGISLATIVE


Întrucât în ţara noastră nu există încă la această oră un document cu caracter normativ dedicat securităţii spaţiilor închise sau spaţiilor închise în general, au fost adoptate pentru realizarea acestui material, o serie de documente internaţionale, valabile în Uniunea Europeană, SUA şi Canada.Aceste acte normative sunt prezentate în continuare.

1.Documente ale Comunităţii şi Uniunii Europene


-Recomandarea Comisiei 366XD 464 din 7 iulie 1966 privind controlul medical al lucrătorilor expuşi riscurilor particulare;
-Directiva 80/1107/EEC privind protecţia contra expunerii la agenţi chimici, fizici sau biologici;
-Directiva 86/188/EEC referitoare la expunerea la zgomot;
-Directiva Consiliului 93/103/EC din 23 Noiembrie 1993 privind măsurile minime de securitate legate de lucrul la vase;
-Directiva Consiliului 92/57/EEC din 24 Iunie 1992 privind implementarea condiţiilor minime de sănătate şi securitate la unităţi mobile de construcţie;
-Directiva Consiliului 96/29/Euratom din 13 Mai 1996 privind protecţia contra radiaţiilor ionizante;
-Directiva UE 2000/56/EC din 14 Septembrie 2000 completând directiva 91/439/EEC;
-Directiva 96/49/EC din 23 Iulie 1996;
-Propunerea 91/482/EEC din 25 Iulie 1991;

Toate aceste directive includ aspecte referitoare la lucrul în spaţii închise precum şi asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă pentru aceste spaţii;

2.Materiale legislative ale Statelor Unite ale Americii


Aceste materiale sunt mai concrete, referindu-se în mod explicit la activitatea de construcţii navale, fiind elaborate de departamentul de specialitate al guvernului SUA, respectiv OSHA precum şi de marina americană.
Aceste documente sunt:

-Marine Safety Manual-Chapter 10;
-ENC (enclosed) Space Shipyard,Section 2-
-Requirements for explosive and dangerous atmospheres;
-Requirements for competent person;
-Confined and enclosed spaces in shipyard employment, Final Rule 59:37816-37863;
-Standardele OSHA 1915.7, 1915.11..1915.16
-OMB Information requirement act-înregistrarea persoanelor care intră în spaţiul închis precum şi a aspectelor medicale specifice;


Toate aceste documente normative internaţionale  au permis realizarea acestui material.
Au fost folosite de asemenea prevederile din normele naţionale care se aplică spaţiilor închise.


SISTEM DE EVALUARE A SECURITĂȚII LA LUCRUL ÎN SPAȚIILE ÎNCHISE

În continuare se propune un sistem de evaluare a securității în spațiile închise. Acest sistem de evaluare este format din 3 check-listuri, precum şi dintr-o serie de documente auxiliare, detaliate în tabelul centralizator următor.
Primele două check-listuri condiţionează intrarea în spaţiul închis.Dacă la una din întrebările din check-list ,aplicabilă pentru cazul evaluat se răspunde cu NU intrarea trebuie interzisă până ce aspectul respectiv nu este remediat.
Al treilea check-list evaluează aspectele de securitate şi sănătate în muncă la desfăşurarea propriu-zisă a activităţii în spaţiul închis.Aceste check-listuri împreună cu celelalte documente anexe constituie evaluarea securităţii şi sănătăţii în muncă pentru accesul şi activitatea în spaţiul închis.

Niciun comentariu: